Un alt mod de a cunoaşte cine suntem noi, Asociaţia Judeţeană pentru Protecţie Socială „Rază de lună” Braşov şi de ce existăm:
Prinţ şi cerşetor
Recent, la Centrul de zi Rază de Lună Codlea, în cadrul unei activităţi cu copiii ( desfăşurate cu aportul unor voluntari, extraordinari prieteni ai asociaţiei), copiii beneficiari ai centrului au „pus în scenă” poveşti şi piese de teatru. Una dintre ele a fost „Prinţ şi cerşetor”; ironia sorţii a făcut ca primul interpret al rolului de cerşetor să fie copilul T. Din păcate însă el nu a interpretat un rol...a vorbit despre viaţa sa reală.
Cum arăta viaţa sa reală?
...O casă sărăcăcioasă, cu mai multe intrări, fiecare uşă reprezentând cămăruţa unde câte o familie nevoiaşă îşi duce traiul de zi cu zi. Peisajul este dezolant. Într-una din cămăruţe locuieşte tatăl E.T., împreună cu cei cinci copii (cel mai mic are aproape 3 ani, cel mai mare 10 ani). Camera este insalubră, cu greu îţi poţi imagina că şase suflete îşi duc aici existenţa. Sărăcie este puţin spus.
Până de curând, doi dintre copii, cei mai mari, îşi petreceau zilele în preajma magazinelor Penny sau Lidle, cerşind. Cerşetoria era tot ce aveau, tot ce ştiau. Nu fuseseră niciodată la şcoală, când au împlinit vârsta să meargă la şcoală mama lor a ajuns la penitenciar şi tatăl, ca să facă faţă situaţiei, nu i-a înscris; i-a ţinut acasă, să îl ajute să îngrijească de surioara cea mică în vârstă de numai câteva luni, la acea vreme.
Trăiau de azi pe mâine, din mila bisericilor, a vecinilor. Tatăl nu şi-a abandonat copiii nici o clipă, dar nu a reuşit nici să meargă înainte cumva. La penitenciar a fost în vizită doar de câteva ori în decurs de aproape 3 ani, o singură dată reuşind să ia cu el şi unul dintre copii. De muncit cum să muncească? Micuţii nu îi putea lăsa singuri în casă. Cui să ceară ajutor şi cum? Nu ştia în ce parte să apuce...
Când noi am ajuns la uşa lor, nici măcar speranţa nu le mai licărea în privire. Păreau resemnaţi, condamnaţi, purtătorii unei tristeţi greu de imaginat.
Tatăl a colaborat din secunda unu...voia cu disperare ca şi copiii lui să meargă la şcoală. Să fie în rând cu ceilalţi copii. A fost încântat când a aflat de Centrul de Zi Rază de lună, era ceva parcă prea frumos să fie adevărat. Responsabil şi mişcat că cineva le dă atâta atenţie, tatăl a venit la centru zilnic, din septembrie copiii merg la şcoală, au învăţat deja multe, sunt total schimbaţi în numai câteva luni. Au parte acum de haine curate, de o masă caldă, de o gustare seara, de sprijin la teme şi acces la educaţie şi la o lume cu totul nouă, una unde există zâmbet, frumuseţe, jucării, dans, cântec, pictură, cunoaştere.
De Crăciun, când toţi copiii îşi doreau jucării, dulciuri, copiii familiei T. îşi doreau să îşi vadă mama. Aşa că le-am îndeplinit dorinţa. În ajun de Crăciun, la poarta penitenciarului din M. au poposit înfriguraţi şi emoţionaţi micuţii, împreună cu tatăl lor. Bucuria pe care au trăit-o nu poate fi descrisă şi a fost posibilă şi datorită oamenilor cu suflet mare care au răspuns invitaţiei de a participa la balul de caritate organizat de noi în decembrie (2013).
Următorul nostru demers va fi în sprijinul mamei, aflate în penitenciar; poate va fi eliberată condiţionat, să îşi poată creşte copiii.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
ROADELE MUNCII NOASTRE
În numai câteva luni, o fetiţă a progresat uimitor. De la REPETENT a ajuns la medii de Foarte Bine şi Bine.
